DOREL INTRE MIT SI REALITATE

DOREL, INTRE MIT SI REALITATE

Dorel  intre mit realitate. Problema este unde sa il plasam pe Dorel. In santier, in realitate? Sau in mit, in mintea si imaginatia noastra? Nu ca nu ar fi existat un anume Dorel, intr-un anume santier. Cu siguranta a existat. Nu stim cum isi facea treaba. Probabil ca bine. Dar a venit un moment, cam pe cand Bula disparuse brusc din cultura poporului.  Bula trebuia inlocuit. A murit Regele, traiasca Regele.

Din campanie publicitara in viata reala

Si-a venit campania publicitara din 2008. Aia cu coniacul. Si a fost de succes. Si astfel a aparut si Dorel. Si iata ca dupa mai bine de 10 ani prin grija poporului avem un nou erou national, specializat in boacane sau buleli. Teoretic el ar trebui sa fie constructor. De acolo a pornit si reclama. Dar romanul e generos cand vine vorba de atribuirea unor sarcini sau responsabilitati. Asa ca nu ma mir sa il regasesc pe Dorel cu buleli si in alte domenii de activitate. La prima postare, direct din canalul YouTube, un prieten spunea ca el il intalneste aproape zilnic pe Dorel, adica nu numai in constructii. Am zis ca e o figura de stil. Dar intodeauna se poate si mai mult. Azi m-a sunat un prieten sa imi spuna ca Dorel nu umbla doar prin santiere. Ca el l-a intalnit la unul dintre furnizorii sai. Si il cred. Pentru ca tocmai isi construieste o casa. Deci e in momentul de varf posibil pentru intalnirea cu Dorel. Si se intampla. Deci Dorel nu e numai in constructii, dar a sa zicem ca in constructii e prioritar. Dorel intre mit si realitate, pare din ce in ce mai real.

Pe cine dam vina?

In folclorul nostru a existat Acarul Paun. Pentru ca originea povestii este pierduta in istorie, multi dintre noi am luat expresia cu titlul de inventar si am folosit-o. Cunoscandu-i sensul. Dar iata si povestea. 2 Iulie 1923, in apropierea statiei CFR Vintileanca, judetul Buzau, s-au ciocnit doua trenuri, cel de calatori and viteza de 50km/h. Unul de calatori cu unul de marfa. In urma accidentului au rezultat 66 de morti, 105 raniti, 3 vagoane de calatori, 1 unul de posta, unul de bagaje, 6 de marfa, probabil si cele doua locomotive, distruse. Printre raniti se afla seful statiei CFR, care nu se afla la lucru. Ancheta a stabilit ca de vina este personalul statiei CFR, respectiv acarul Ion Paun, celalta anajat al statiei CFR, aflat de serviciu, care nu a schimbat macazul. A fost singurul condamnat la inchisoare. Adevaratii vinovati, cei care gestionau sistemul au fost dezvinovatiti. De atunci “acarul Paun” indica persoana responsabila cu stricarea, distrugerea, defectarea unui lucru, proces……totul. Marele vinovat de serviciu. La nivel de natiune.

Vremurile se schimba

Dupa aproape un secol poporul doreste sa il scoata la pensie pe acarul Paun. Sa actualizeze putin situatia. Supusi in mod agresiv si placut campaniei de publicitate pentru coniacul Unirea, l-au adoptat pe Dorel. Nume scurt, sonor, chiar muzical ( do, re). Umorul, de care noi nu ducem lipsa, a fost bine ponderat. Si iata ca indepartandu-l pe acarul Paun, apoi pe Bula, ne procopsiram cu Dorel. Se schimba vremurile, se schimba si oamenii. Raman doar obieciurile. Metehnele. Vrem sa gasim mereu un alt responsabil. Oricine numai nu NOI. L-am adoptat cu mare veselie pe Dorel, ca doar nu isi cumparase strada. Dorel intre mit si realitate. De data asta pare mai aproape de mit.

Angajati, angajatori si Statul

In santiere, si nu numai, intalnim si greseli, nu numai fapte bune. Din categoria: a venit cifa la santier cu amestecul de sapa si baietii au turnat-o pe toata, ingrosand pardosela cu alti 20 cm. Cand a venit beneficiarul, sa se ia cu mainile de cap. Si de bani, si de grosime. Intreaba: ce ati facut, bai baieti? Raspuns: pai daca nu ne-a zis nimeni altceva, noi am pus sapa toata, ca sa fie bine. Fapt real. Sa fie bine, ca sa nu fie rau. Nu cred ca astea se intalmpla numai la noi. Dar stiu ca ele se intampla din doua mari motive. Lipsa de pregatire profesionala, corelata cu necunoasterea tuturor procedurilor. Lipsa de comunicare si control. Iar acestea impart lumea in doua. Angajati si angajatori. Pot lasa loc de un 1% pentru un IQ extrem de mic, pe karma, soarta, sau ce vreti voi. Asa…. un accident al naturii. Dar restul?  Pai restul vine de la peste. Ca pestele de la cap se impute. Asadar sa vedem: cine este “pestele”? Pai “pestele mic”- pe termen scurt-sunt angajatorii. Iar “pestele cel mare”- pe termen lung- este insusi Statul Roman. Ia te uita cum musca realitatea. Nici nu mai sti. Dorel intre mit si realitate?

Cine este responsabil?

As dori sa nu intreb: cine este de vina? Mai important este sa discutam despre responsabilitate. Intr-un sistem, industria constructiilor, segment prioritar-cum zice guvernul-in care constatam ca in ultimii 30 de ani nu numai ca nu s-a optimizat sistemul, ba dimpotriva, chiar s-a depreciat. Da, stiu. O sa imi spuneti despre modernizarea tehnologica, despre  marile progrese din industria materialelor de constructii. Impactul calculatorului, softuri, IT&C, planificari, cresterea productivitatii, materiale ecologice, certificari de tot soiul. Da. Acestea sunt o realitate si functioneaza. Dar hai sa vedeti la ce ma refer: resursa umana, cea mai importanta. Chestiunile fiind doua cu aceasta resursa umana: diminuarea drastica a numarului de lucratori din industrie si deprofesionalizarea lucratorilor din industrie.

Forta de munca

In Ziarul Financiar din 21.01.2021. in articolul “Atentie:numarul de anajati ar trebui sa se dubleze pentru a duce la capat proiectele de constructii enuntate” scris  de Alina -Elena Vasiliu este prezentat un grafic interesant: 2008 cu 558.000 lucratori cu salariu mediu de 1.162 lei.  In 2020 cu 303.000 lucratori cu salariu mediu 3.194 lei. Nu leii sunt probema noastra, nu inflatia, nu actualizarea in spectrul salarial din tara. Nu. Numarul anajatilor din sector. Nu avem date foarte  precise de la INS. Dar avem destul cat sa speculam. In1990 in Romania erau 8,2 milioane salariati. In ianuarie 2021 mai erau 5,55 milioane, Din care 1,14 milioane erau anajati cu salariul minim brut pe economie. Din care, repet, 303.000 in constructii. S-a golit tara.  Estimez ca in 1990 aveam cam vreo 800.000 de angajati in constructii. Ca sa construim societatea socialita multilateral dezvoltata. Azi mai avem 300.000 ca sa nu mai construim nimic, nici macar capitalismul. In 2020 guvernul a aprobat 2 contingente de cate 15.000 anajati straini pentru constructii. Din 30.000 au fost angajati 15.000 la bani albi. Nu stim cati la negru. Oricum nu destui. Revenirea romanilor acasa din chestiuni cauzate de covid nu a ingrosat numarul salariatilor. Mai bine de jumatate din cei reveniti acasa si-au facut daca nu firma, macar echipe de baieti si presteaza in piata la un nivel tehnic superior. Cealalta parte da tepe.

De-profesionalizarea

In 1990 existau zeci de licee industriale si scoli profesionale. Comunistii, care aveau nevoie de forta de munca, au preluat bunele obieciuri din 1937 cand Romania avea 38.000 de ucenici la orase, pentru industrie si servicii. Azi avem ifose: colegii nationale, informatica, relatii publice, muuult umanism. Liceele industriale si scolile profesionale nu mai exista.  Ne-a rezolvat Abramburica. Nici industrie nu mai exista. Ne-a rezolvat Iliescu. Mai sunt cateva licee de profil, gen silvice, dar pregatesc doar padurari pentru padurile ce nu vor mai fi. Nu se mai obosesc cu tamplarii pentru o industrie deja ingropata.  Asadar numarul de ucenici este zero. Oficial. Guvernul nu ne spune cati absolventi de bacalureat au o diploma profesionala si cati o fructifica. Ce treaba are Guvernul?  Asa ca daca nu iei bacul, sau nu te duci la facultate, nici nu gasesti loc de munca pe la spalatorii, si nu ai pe nimeni sa te puna intr-un post caldut la stat, ajungi in constructii. Si pe urma te intrebi daca esti Dorel. Sau un de esti plasat: Dorel intre mit si realitate.

Ce facem in construtii?

Ne uitam lung in zare de unde trebuie sa apara 350.000 spre 500.000 de lucratori. Ei de fapt nu vor apare niciodata. In primul rand ca nu vin. Pentru 3200 de lei pe luna? 640 euro? Nici vorba. Ramai cu mai mult in mana dupa ce mananci, bei, platesti si chirie si alte lucruri, daca muncesti bine in tarile vest europene. Romanii au facut saltul de la capsuni si struguri spre constructii. Unde sunt foarte bine platiti. Prefera sa munceasca pe branci 6-8 luni, cat tine sezonul acolo. Iarna vin acasa sa se odihneasca, si ca sa nu isi piarda antrenamentul mai fac cate un ciubuc. Mai iau ceva la negru, ca nu stau pe schele la vedere. Lucreaza niste finisaje la interior.  Astia sunt constructorii cei mai buni pe care ii da Romania. Creme de la creme. Ceilalti care raman acasa?  Mare parte esalonul 2. Mai sunt din cei buni care din motive de familie, sanatate, stau si isi mananca amarul pe aici.  Din restul ramas va las sa ghiciti cati din ei ar putea sa fie Dorel. In al doilea rand sunt goniti. Nu li se ofera mare lucru. Sa fie clar. Dupa minerit cred ca este a doua grea meserie. Ba frig, ba arsita. Conditiile sunt mizere. Praf, noroi, esti la fel de bine zugravit pe dinautru ( in plamani) ca si pe dinafara. Sistemul romanesc il stim. Permite si negru si gri. Pensia nu este o certitudine. Mai bine inveti cate ceva pe aici si te duci in vest. Te rupi de sale pentru 2.500-3.500 de euro pe luna, cine poate, si esti boier. Da-le dracu de mari obiective de construit din Romania. “Sa faca Orban autostrazi si sa incaseze Catu taxe la cap autostrada. Noi venim si plecam cu avionul, ce ne pasa?” Si in al treilea rand: nici o strategie. Nu stie nimeni, nici macar Guvernul,  de vreo strategie care sa infiinteze licee industriale de constructii, scoli profesionale de constructii, tehnicieni, laboranti pentru constructii. Nici o strategie sa crestem constructori. Daca nu apare vreun geniu al Carpatilor care sa faca roboti ieftini,  sa-i bagam in constructii, in masa, ajungem la vorba lui Nicusor Ceausescu: “n-o sa zugraviti voi cat a construit tata”. Hai ca o stiati pe asta, zic doar sa va aduc aminte. Cu alte cuvinte dupa ce am faramat infrastructura  cresterii puilor de constructori, nu suntem in stare sa o ridicam, sa o punem la loc. Nu suntem noi in stare sa “reperam” demografia. Ce sa mai pui la loc cand se goleste tara? Il pui pe Dorel intre mit realitate.

Delasarea Satului Roman

Procesul de care vorbesc mai sus se petrece de 30 de ani.  Sa nu credeti ca nu avem buni meseriasi. Avem, dar sunt plecati. Avem, si nu sunt crescuti in liceele si scolile profesionale ale Abramburicai. Nu! Ei eu fost educati de firmele private, de patronii la care au lucrat. Patronii au investit in profesionalizarea lor. Cat au putut si ei. Ca aveau nevoi. Trebuia castigat un contract, trebuia prestata o activitate in constructii. Si daca statul roman nu investeste in resursa umana esti obligat sa investesti tu, ca agent economic privat. Numai ca si tu, ca privat, ai o problema. Investesti in oameni, ii faci buni. Buni constructori, buni instalatori. Si cand se simt stapani pe meseria lor, isi iau zborul catre tarile calde si pleaca. In vest. Si nu se mai intorc. Asa ca dupa ce cresti vreo cativa, incepi sa investesti cu circumspectie. Tot din privat se adauga si scolarizarile, demonstratiile sustinute de producatori, de furnizori. Care isi invata constructorii cu noile produse, nile materiale. Tot mediul privat pe banii sai. Satul nu numai ca nu investeste. Te mai si arde la taxe si impozite.

Sa nu mai dam vina pe Dorel

Din vina pe care o arunci pe Dorel iti revine o parte. Mai mare sau mai mica. Depinde cine esti si ce faci. Te simti mai confortabil sa dai vina pe Dorel ca faci condens in casa. OK, da vina pe el. Dar sa vedem cine iti rezolva problema?  Te simti bine sa dai vina pe Dorel ca nu merge bine incalzirea? OK,da vina pe Dorel. Dar sa vezi cat frig bai pana vine un priceput sa schime termostatul. Pai de aia are nevoie Radetu nevoie de 10 ani pentru retehnologizare. Ca s-a golit tara si nu are cine sa monteze tevile. Asa ca nu va ramane decat sa cumparati locuinte slabe calitativ, sau sa munciti in birouri si fabrici slabe calitativ si sa faceti frigul in iarna. Pentru ca nu ati facut nimic de 30 de ani incoace, pentru un mers mai bun al societatii noastre. Pentru a construi mai bine.  A da vina pe Dorel nu va scuteste de partea voastra de vina. As spune chiar ca ne meritam soarta. Pentru ca noi suntem de vina ca am ajuns aici, nu Dorel!

Sa traiesti Dorele!!!

Arh. Viorel Plesca

Membru OAR